Alex. Ștefănescu

Radu F. Alexandru scrie teatru. Nu scrie texte care pot deveni teatru, ci scrie direct teatru. Creând situații și compunând replici, vede spectacolul care se va desfășura pe scenă.

Nu avem mulți dramaturgi care să-și fi însușit atât de bine limbajul acestui dificil gen artistic. Radu F. Alexandru îl cunoaște ca pe o limbă maternă, astfel încât se și joacă folosindu-l. Răsturnările de situație, paradoxurile, umorul de idei, dizolvarea neașteptată a frivolității în tragism și depășirea disperării prin amuzament, toate aceste manifestări ale unei mobilități intelectuale ieșite din comun fac ca piesele de teatru să fie imprevizibile și captivante.

Pe de altă parte, la sfârșitul fiecăreia dintre ele, rămâi cu impresia că totul s-a întâmplat exact cum trebuia să se întâmple. Este dovada unui remarcabil simț artistic. Nu întâmplător, după ce urmăresc un spectacol care are la bază un text de Radu F. Alexandru, îi aplaud pe actori, îl aplaud pe regizor, dar vreau neapărat să-l aplaud și pe dramaturg.

Așa acum fac și acum, în imaginație, încheind lectura acestei cărți.

Manuela Cernat

Scriitor, dramaturg, scenarist, eseist, dar şi om politic angajat în apărarea valorilor demnităţii umane într-o Românie dureros încercată de nesfârşita ei tranziţie dinspre teroare spre democraţie, Radu F. Alexandru este as­tăzi și cel mai răsfățat dra­maturg al scenelor bu­cu­reștene. La Odeon, Me­tro­polis, Teatrul de Comedie, la Teatrul Na­țional piesele lui, viu apla­u­date, fac săli pline. Plac în egală măsură publicului și criticii, performanță rară pen­tru că, de regulă, cri­teriile celor două tabere nu se prea în­tâl­nesc în punctul de aur al succesului.

Periodic, scriitorul își ia răgazul să se distanţeze de agitaţia coti­dianului, se cufundă în tăcerea vătuită a bibliotecii, reflectează la mersul vremurilor în com­pa­nia m­arilor spirite ale culturii și ne trans­mite punctul lui de vedere asupra luihic et nunc în piese de teatru incandescent provocatoare. Fie că disecă metastazele ce­lulei familiale sau pune sub lupă malefica inserție a umbrelor trecutului în destinul prezentului, textele lui sunt un fascinant exercițiu de exorcizare morală. Și un mo­del de eleganță stilistică. Construcțiile, apa­rent simple, se complică neașteptat prin uimitoare răsturnări de situație. Dia­logurile vii, scăpărătoare, cu replici me­morabile, perfect adaptate tipologiei și extracției sociale a fiecărui protagonist, conduc conflictul în tempo alert, nu lasă ră­gaz spectatorului să respire. Dar mai ales voluta polemică este marca distinctivă a unui autor care știe să-și cucerească pu­blicul, să-l țină cu sufletul la gură, să-l trea­că brusc de la hohotul de râs homeric la neliniște.

RĂZVAN VONCU

Piesele lui Radu F. Alexandru reușesc mereu performanța de a îmbina armonios teatralitatea (în sensul unei particulare disponibilități de reprezentare scenică) și problematica umană cea mai acută. Cu alte cuvinte, sunt piese de idei, fără a fi eseuri.

Cele 5 piese din volumul ”Ultima dorință” (În oglindă, La vita e bella, Luminița de la capătul tunelului, Viața la "Mica publicitate", "Ultima dorință") alcătuiesc deopotrivă un volum puternic și tulburător de literatură, care abordează cu umor amărui crizele omului contemporan, și o ofertă de repertoriu de nerefuzat, în opinia mea, pentru scenele noastre.

Arta lui Radu F. Alexandru de a vedea universalul în spatele deambulărilor clipei prezente mi se pare magistrală, venind direct din marea tradiție caragialeană.