Teatru-document cu şi despre Mircea Eliade

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, marţi 14 martie, două spectacole-document dedicate lui Mircea Eliade

Teatru-document cu şi despre Mircea Eliade

14 Martie 2017, 07:45

Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră absolută, marţi 14 martie, două spectacole-document dedicate lui Mircea Eliade, personalitate unică în peisajul nostru cultural şi spiritual: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere şi Mircea Eliade – Jurnal de suferinţe şi împliniri. Scenariul: Sorin Alexandrescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte.

În distribuţie: Florin Zamfirescu, Florina Cercel, Bogdan Dumitrescu, Dan Condurache, George Mihăiţă, Felicia Pinte, Dan Aştilean, Ana-Maria Bălescu, Tomi Cristin, Vasile Toma, Dan Codreanu, Alexandru Neculcea, Ciprian Chiricheş, Gavriil Pinte.

Cele două spectacole, realizate în seria Biografii, memorii, vor fi difuzate la Radio România Cultural, în intervalul orar 19:00 – 21:00. De asemenea, vor putea fi auzite şi la Radio România Internaţional, astfel: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere, sâmbătă, 11 martie, de la ora 23:00, iar Mircea Eliade – Jurnal de suferinţe şi împliniri, sâmbătă, 18 martie, de la aceeaşi oră.

Proiectul marchează împlinirea, pe 9 martie, a 110 ani de la naşterea scriitorului, filosofului, profesorului, istoric al religiilor – Mircea Eliade. Membru post-mortem al Academiei Române, începând cu anul 1990, Mircea Eliade este şi rămâne unul dintre marii oameni de cultură ai acestei ţări şi probabil, pe plan mondial, cel mai cunoscut om de cultură român. Este autorul a 30 de lucrări ştiinţifice, opere literare şi eseuri filozofice traduse în 18 limbi şi a circa 1.200 de articole şi recenzii cu o tematică foarte variată, foarte bine documentate, opera sa completă ocupând peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime şi manuscrisele inedite.

Regizorul Gavriil Pinte şi reputatul critic literar, semiotician, publicist şi profesor Sorin Alexandrescu, nepot de soră al lui Mircea Eliade, au propus acest spectacol radiofonic de teatru-document, prezentat în două episoade, în seria Biografii, memorii: Mircea Eliade – Jurnalul unei opere şi Mircea Eliade – Jurnal de suferinţe şi împliniri. Scenariile care stau la baza spectacolelor semnate de Sorin Alexandrescu şi în viziunea radiofonică a lui Gavriil Pinte vorbesc despre viaţa intimă şi publică, dar şi despre opera ştiinţifică şi literară/beletristică a lui Mircea Eliade, fiind reliefată legătura dureroasă cu România, pe care o păstrează deşi este nevoit să-şi accepte condiţia de emigrant.

Imaginea omului de geniu, cu toate contradicţiile, împlinirile şi neîmplinirile, aşa cum este conturată în jurnalele sale, este transpusă radiofonic, într-un concept regizoral complex gândit de Gavriil Pinte, împreună cu Patricia Prundea – regizor muzical şi Mirela Georgescu – ing. regizor tehnic. Regia de montaj: Dana Lupu şi Robert Vasiliţă. Regizor de studio: Milica Creiniceanu. Redactorul şi coordonatorul proiectului: Magda Duţu.

Capitalul teatral - radiofonic nepreţuit şi de necontestat al scrierilor lui Mircea Eliade, i-a oferit regizorului Gavriil Pinte prilejul de a alcătui o distribuţie bine articulată, ce reuneşte nume importante ale teatrelor bucureştene: Florin Zamfirescu în rolul titular, Florina Cercel – Femeia-Călăuză, Dan Condurache – Emil Cioran, George Mihăiţă – Eugen Ionescu, Bogdan Dumitrescu – Cititorul în pietre, Felicia Pinte – Nina Eliade, Dan Aştilean – Ortega y Gasset, Ana- Maria Bălescu – Christinel Eliade, Tomi Cristin – Miron Radu Paraschivescu, Dan Codreanu, Alexandru Neculcea, Ciprian Chiricheş – Vânzătorii de ziare, Vasile Toma – Salazar, Gavriil Pinte – Kierkegaard.

În spectacol este inserată vocea lui Mircea Eliade, o înregistrare din Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Române realizată în anul 1967.

Luni, 13 martie, de la ora 11:00, la Clubul de la hotelul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, va avea loc audiţia cu public a acestui spectacol, în prezenţa actorilor, jurnaliştilor şi a echipei de realizatori. Intrarea este liberă.

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea
Comunicate de presă 01 Aprilie 2024, 12:49

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea

Gala Premiilor Radio România Cultural va avea loc luni, 22 aprilie, de la ora 19:00, la Teatrul Odeon din București.

Gala Premiilor Radio România Cultural 2024: Distincții speciale pentru Virgil Ogășanu, Gabriela Adameșteanu și Sînziana Mircea
Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER
Comunicate de presă 05 Martie 2024, 10:17

Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER

În urma publicării nominalizărilor la Premiile UNITER 2024, am fost consternați să descoperim, la categoria Teatru...

Scrisoare deschisă a Redacției Teatru – Radio România către Senatul UNITER
Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor
Comunicate de presă 16 Ianuarie 2024, 16:55

Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor

Potrivit celui mai recent studiu publicat de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul de toamnă din 2023, Radio...

Radio România, în topul preferințeleor ascultătorilor
Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Comunicate de presă 15 Ianuarie 2024, 14:03

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"

Editura Casa Radio , în colaborare cu Colegiul Naţional Pedagogic "Regina Maria" din Ploieşti, organizează...

Editura Casa Radio organizează evenimentul "La ce bun poezia? – Atelier de redescoperire a puterii versului"
Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Comunicate de presă 04 Ianuarie 2024, 10:35

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024

Big Band-ul Radio România pregătește pentru anul 2024 o serie de concerte în premieră și evenimente surpriză....

Concerte în premieră și evenimente surpriză, pregătite de Big Band-ul Radio România în 2024
Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Comunicate de presă 28 Decembrie 2023, 16:45

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România

TVR 1 difuzează, joi, 28 decembrie, de la ora 23.10, înregistrarea ediției inaugurale a Galei Radio România....

Televiziunea Română difuzează Gala Radio România
Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
Comunicate de presă 19 Decembrie 2023, 10:14

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera "Ajun de Crăciun" în ultimul concert din acest an prezentat...

Suita din opera "Ajun de Crăciun" încheie anul la Sala Radio
CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"
Comunicate de presă 18 Decembrie 2023, 11:46

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"

Dragi copii, părinţi, bunici, fiţi pe fază! În perioada 20 - 24 decembrie 2023, Moș Crăciun este pe pagina de Facebook...

CONCURS - "Moș Crăciun la Radio România"

www.radioromania.ro

CONSTANȚA: Un tânăr a amenințat cu pistolul un șofer în trafic

CONSTANȚA: Un tânăr a amenințat cu pistolul un șofer în trafic

Tânărul de 20 de ani este cercetat penal.

CONSTANȚA: Un tânăr a amenințat cu pistolul un șofer în trafic
Președintele Alianței Pacienților Cronici din România: Scumpirea medicamentelor și lipsa unora dintre ele face imposibilă viața unui pacient

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România: Scumpirea medicamentelor și lipsa unora dintre ele face imposibilă viața unui pacient

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România atrage atenția că situația pacienților cu boli cronice este tot mai gravă.

Președintele Alianței Pacienților Cronici din România: Scumpirea medicamentelor și lipsa unora dintre ele face imposibilă viața unui pacient
BRAȘOV: Cetățuia, din nou deschisă publicului

BRAȘOV: Cetățuia, din nou deschisă publicului

Lucrările vor fi finalizate în săptămâna de după Coborârea Junilor în Cetate.

BRAȘOV: Cetățuia, din nou deschisă publicului
UCPR: Carnea de pui și ouăle din România nu prezintă riscuri pentru consumatori

UCPR: Carnea de pui și ouăle din România nu prezintă riscuri pentru consumatori

Producătorii de carne de pasăre și ouă sunt monitorizați permanent de ANSVSAm mai spun reprezentanții UCPR.

UCPR: Carnea de pui și ouăle din România nu prezintă riscuri pentru consumatori

Directorul executiv al Fundației WVR, la RRA: Doar 35% dintre școli beneficiază de programul „Masa sănătoasă”

Copiii care au cea mai nevoie de programul Masa Caldă nu sunt...

Directorul executiv al Fundației WVR, la RRA: Doar 35% dintre școli beneficiază de programul „Masa sănătoasă”

CONSTANȚA: Toate sirenele de alarmare publică vor fi verificate

În cadrul acestei activităţi, se vor emite semnale acustice...

CONSTANȚA: Toate sirenele de alarmare publică vor fi verificate

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Recunoscut de public drept un factor de echilibru, credibil,...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Turistă cazată în stațiunea prahoveană Sinaia, dată dispărută

Ultima dată când a fost văzută, femeia purta un pulover de...

Turistă cazată în stațiunea prahoveană Sinaia, dată dispărută

SUCEAVA: Festivalul Național al ouălor încondeiate, la Ciocănești

Unică în țară și ajunsă la a XIX-a ediție, manifestarea pune...

SUCEAVA: Festivalul Național al ouălor încondeiate, la Ciocănești

Confederaţia Patronală pentru IMM-uri nu susţine aplicarea salariului minim european în România

Președintele Consiliului Național al IMM-uri, Florin Jianu...

Confederaţia Patronală pentru IMM-uri nu susţine aplicarea salariului minim european în România

TIMIȘOARA: Un avion a aterizat de urgență din cauza unei amenințări cu bombă

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a activat temporar...

TIMIȘOARA: Un avion a aterizat de urgență din cauza unei amenințări cu bombă

România, mai aproape de intrarea în programul Visa Waiver

România trebuie să scadă sub pragul de refuz de 3%.

România, mai aproape de intrarea în programul Visa Waiver