Vizită importantă la Radio România
Astăzi, E.S. Doamna Michèle Ramis, Ambasador al Republicii Franceze în România, a efectuat o vizită la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune
03 Iulie 2018, 08:40
Astăzi, E.S. DoamnaMichèle Ramis, Ambasador al Republicii Franceze în România, a efectuat o vizită la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune, la invitaţia Preşedintelui Director General, Georgică Severin.
În cadrul întâlnirii cu Preşedintele Director General şi alţi reprezentanţi ai conducerii au avut loc discuţii privind posibilitatea relansării relaţiilor bilaterale în domeniul radiodifuziunii, prin semnarea unui nou acord de colaborare cu Radio France, în contextul aniversării a 90 de ani de existenţă a postului public de radio din ţara noastră şi a începutului Sezonului cultural România - Franţa.
Michèle Ramisa vizitat Redacţia Informaţii a postului Radio România Actualităţi, Agenţia RADOR, Sala de Concerte Mihail Jora, studiourile de transmisie şi s-a întâlnit cu echipa de jurnalişti ai Secţiei Franceze a RRI.
„La invitaţia preşedintelui Radio România, Georgică Severin, am vizitat pentru prima oară Radio România, unde m-am întâlnit cu directorii, cu echipa de conducere, am putut vedea studiourile, am asistat chiar şi la o emisiune în direct la RRA, şi m-am întâlnit cu redactorii de la Secţia franceza a RRI. Am putut să apreciez forţa pe care o reprezintă radioul public în România şi în lume, este un instrument de difuzare şi de influenţă foarte important. Am mai vizitat şi culisele Sălii Radio, pe care o văzusem deja din lojă. Sunt o mare amatoare de muzică şi sper să revin cât mai curând în această sală de concerte.” a spus ambasadorul Franţei, la finalul vizitei sale.
Foto: Alexandru Dolea